Coronavirus in Suedia

De aproape 6 ani ne-am mutat in Suedia, in sud, in orasul Malmö. Pandemia de coronavirus si reactia Suediei care acum e luata drept model international m-au facut sa analizez viata de aici mai amanuntit.
Printre tarile scandinave Suedia ocupa un loc special, ei fac lucrurile atfel mereu. Aici exista modelul de socialism de success, desi nimeni nu il admite.
Suedezii sunt oameni foarte moderni dar in acelasi timp foarte ingraditi de reguli si restrictii interne pe care sunt nevoiti sa le respecte mai ales datorita constrangerilor financiare, amenzile sunt imense iar controlul statului este extreme de performant. De la gradinita incepand copiii sunt educati sa aiba incredere in autoritati, sa repecte si sa iubeasca natura sunt foarte solitari si solidari cand e nevoie.
Suedezul de rand nu se streseaza, nu da in branci cu munca, isi petrece cat mai mult timp in aer liber, isi planifica 2-3 concedii pe an, nu socializeaza prea mult. Cei care castiga bine traiesc mai mult izolat, in paduri sau in cartiere scumpe, cu putine case, in care fiecare isi vede de casa si gradina lui.
Desi Suedia e membra a UE a optat sa ramana la moneda nationala, coroana suedeza si isi protejeaza cu ferocitate productia interna printr-o sintagma simpla prezenta ostentativ peste tot : CALITATE SUEDEZA.
Suedezii sunt nationalisti pentru ca asa sunt educati de generatii si incearca din rasputeri sa nu fie rasisti, au primit in ultimii ani sute de mii de emigranti si refugiati carora le-au creat conditii de trai si facilitati incredibile. Tot ce e suedez e mai scump decat ce e de import si e de calitate excelenta. Fata de tarile din jur in Suedia gasesti o gama limitata de produse (fata de Germania de ex.) insa calitatea e garantata.
Sistemul medical este total diferit de ceea ce am trait noi pana sa ne mutam aici, in cei 6 ani aici a trebuit sa ne obisnuim. Initial stupoare, apoi adaptare. Medicii cu care ai prima data contact sunt cei de familie, ajungi la ei numai cu programare telefonica sau online. Daca te duci la policlinica pentru o presupusa urgenta esti trimis acasa sa dai telefon sau la spital la urgenta unde timpul de asteptare este si de pana la 12 ore in functie de “ce te doare”. Noi glumeam amar la un moment dat ca esti urgenta la ei numai daca esti impuscat sau injunghiat. Unii medicii de familie cauta diagnosticul si tratamentele pe google !! Medicamentele se prescriu foarte greu si dupa multe investigatii amanuntite. In farmacii nu gasesti decat cateva antiinflamatoare, vitamine si cosmetice.
Sistemul se activeaza insa rapid daca esti suspect de cancer, o boala rara sau contagioasa sau daca dai dovada de simtome psihice grave care pot afecta viata ta sau a celor din jur. (le e frica de nebuni!!)
Femeile nasc in Suedia ca in evul mediu, natural si foarte rar cu vreun fel de anestezie, niciodata nu poti opta pentru cezariana daca medical nu constata ca ai problem grave de sanatate. Dupa ce ai nascut esti trimisa acasa in aceeasi zi sau cel mult in ziua urmatoare daca nu ai complicatii.


Cand a aparut noul virus suedezii si-au evaluat capacitatatile si au hotarat sa urmeze un model propriu care e in egala masura contestat si laudat.
In Suedia familliile nu sunt ca in tarile latine din Europa, copiii pleaca devreme de acasa si numarul de familii care locuiesc impreuna cu bunicii este foarte mic. Bunicii nu isi cresc nepotii, doar ii vad cateva ore in weekend. Suedezele nu isi iau bone, duc copiii la gradinita de la varsta de un an si isi vad de treaba in continuare.
Statul suedez a facut o analiza si a constatat ca prin izolare la domiciliu jumatate din personalul medical si din fortele de ordine ar sta acasa si sistemul ar fi complet paralizat. Economia infloritoare a Suediei ar suferi prea mult daca totul s-ar inchide.
N-au inchis nimic inafara de licee si universitati. Toate gradanitele si scolile sunt deschise, la fel si magazinele si restaurantele. Presa suedeza este foarte rezervata, se fac zilnic publice statisticile si instructiuni despre distantarea sociala plus igiena si atat! Nu exista posturi tv care 24/24 vorbesc numai despre pandemie si astfel nimeni nu e panicat.
Suedezii se plimba mult pe afara dar respecta distantarea sociala, se duc la munca si magazinele au spatii de distantare marcate clar. Nimeni nu poarta masca, la intrarea in magazine se gasesc cutii cu manusi. Statul a implementat masuri de sprijin al companiilor care intampina dificultati din cauza crizei si pompeaza multi bani in sprijinirea economiei. S-a schimbat viata si aici, activitatea e redusa si oamenii nu se aduna in grupuri mari. Esti sfatuit ca la orice simtom de boala, durere in gat sau febra sa stai acasa pana te refaci.
Printre scandinavi ei sunt singurii care au aplicat aceasta strategie, au multi infectati si destul de multe persone decedate dar nu renunta la planul lor.
Nimeni nu poate spune inca daca modelul suedez este unul bun sau rau, vom vedea in viitor.
Suedia este o tara speciala cu oameni speciali si aici am ales sa traim noi. Viitorul ne va spune cum e mai bine.

Bucuresti

M-am nascut in Bucuresti. La fel si parintii si bunicii mei. Adica sunt bucuresteanca si iubesc mult orasul in care m-am nascut.

Cand eram copil imi petreceam verile la bunica materna care locuia langa Parcul IOR. Ii invidiam pe colegii mei care aveau bunici la tara. Eu am crescut pe asfalt si in parc, in IOR. Prin adolescenta mi-am dat seama ca nu-i nici o mare scofala sa nu te duci la tara cat e vara de lunga si sa pierzi tot ce iti ofera o capitala.

 

 

Inainte de 89 Bucurestiul era un altfel de oras, am avut mare noroc sa ma nasc si sa cresc in el. Era curat, cu masini putine, multe parcuri si spatii verzi. Inainte sa il apuce mania pe Ceausescu sa darame tot ce era mai frumos in Bucuresti orasul era cu adevarat european. Vile cochete si curti mari, strazi pietruite si linistite se intindeau prin tot orasul. Bucurestenii au fost mereu oameni care s-au respectat. Se manca la restaurant des, mergeam la teatru si la opera, duminica cand era frumos ne plimbam prin Herastrau, luam pranzul in centru si apoi mancam profiterol la Cofetaria Bucuresti. Femeile din Bucuresti se duceau cel putin o data pe saptamana la coafor, erau foarte cochete si mereu aranjate. Cel mai mare centru universitar era la Bucuresti la fel si cele mai bune biblioteci si muzee.

 

 

 

Faceam multe petreceri in familie si cu prietenii alor mei, se facea trafic de casete video. Nu ne-a lipsit niciodata mancarea buna, n-am vazut in viata mea salam cu soia cum sa vaita atatia.  Bucurestiul avea viata mondena si cluburi de noapte. Existau locuri unde puteai sa faci dansuri si orice sport iti doreai. Mergeam la expozitii de arta si la la tot felul de vernisaje.

Primavara era cel mai frumos in Bucuresti. Pomii infloriti,  aer curat, ma jucam multe ore afara cu prietenii mei si faceam coronite de flori cu ce culegeam din parc.

Cand Ceusescu s-a apucat de daramat si a construit monstruozitatea aia numita acum Palatul Parlamentului si toate blocurile din fata lui a mutilat orasul definitiv. A demolat cele mai frumoase cartiere, zeci de biserici si spitale ca sa faca un oras plin de blocuri in care sa incapa cat mai multi oameni.

Dupa 89 orasul a fost invadat. Inainte de asta nu oricine putea sa se mute la Bucuresti. Au venit si multi oameni ok dar si multi care nu aveau ce cauta. Au sufocat Bucurestiul de gunoaie, de masini, de tarabe au venit plini de tupeu si cu multa nesimtire. Unii mai au si tupeu sa zica ca e un oras oribil, ii invit sa se duca rapid de unde au venit, n-avem nevoie de ei. Nu cred ca o sa mai apuc sa vad orasul meu frumos asa cum a fost candva.

 

 

Macar mi-au ramas amintirile si mai sunt cateva cartiere care au reusit sa pastreze parfumul de alta data. Cand vin acasa ma plimb pe acolo. Nu ratez nici parcul copilariei mele, acum e total diferit dar daca inchid ochii imi aduc aminte fiecare alee, fiecare loc de joaca, fiecare leagan si tobogan, ascunzatorile, locurile pentru derdelus, sutele de corcoduse si caise verzi pe care le am mancat direct din pom, iernile in care lacul era inghetat bocna si patinam toata ziua pe el fara sa simtim frigul.

Iubesc in continuare Bucurestiul, e orasul meu, eu inca mai reusesc sa ii vad partile frumoase si sa ma mandresc ca acolo m-am nascut. LOVE BUCHAREST, FOREVER ! Bucurestenii stiu de ce !

 

 

The Boss

Nu, nu mi-am dorit niciodata sa fiu Sef. Functia de conducere in sine n-a reprezentat un vis pentru mine. Cred ca pentru multi pare ciudat. Am incercat sa imi fac mereu jobul bine chiar daca de multe ori s-a intamplat sa nu imi placa prea tare. Am avut si momente in cariera mea in care chiar am simtit ca sunt omul potrivit la locul potrivit, m-am simtit utila, am ajutat mult si fara sa fac din asta o moneda de schimb, daca as fi gandit asa probabil ca stricam tot, pentru mine mai ales. Nu sunt workaholica, daca as putea as vrea sa muncesc 20 de ore pe saptamana maxim, momentan nu imi permit.

In 18 ani de cand muncesc am avut parte de tot soiul de sefi. Despre ei vreau sa scriu acum. Mi-am facut recent un bilant in minte si m-am gandit implicit si la ce te face productiv, la ce te face sa nu te duci in scarba la serviciu si printre toti factorii am realizat cat de importanti au fost sefii mei.

Sefii pot sa fie de 2 categorii principale femei sau barbati. Apoi sunt aia buni si aia rai.
Cand ma refer la sefu’bun nu ma refer doar la atitudinea lui fata de angajati ci si la etica profesionala, nivelul de inteligenta si de educatie, la bunul simt, felul in care te poate motiva chiar prin felul in care lucreaza el insusi si felul in care interactioneaza la randul lui cu sefii lui. Un sef bun e inovativ, deschis, are umor si e de multe ori dur. Duritatea asta so called tough love si e buna si ea la ceva, credeti-ma pe cuvant.

Acum desi o sa-mi sara feministele in cap si mai ales alea de sunt sefe trebuie sa va spun ca in statistica mea au iesit castigatori detasat sefii barbati. Am avut mai multi sefi buni barbati decat femei. Nu dati cu oua doamnelor, asta e adevarul si credeti-ma mi-ar fi placut sa fie invers, (am incercat sa aflu de ce dar e prea lunga teoria si nu asta vreau sa spun acum).
De fapt am avut doar o sefa cu adevarat buna din toate punctele de vedere, intamplator si prima. Cu restul am avut de furca si dupa cum ma stiu multi, am luptat cu indarjire.

Prima mea sefa avea multa experienta, muncea pe rupte, venea prima si pleca ultima si m-a invatat intr-un an jumatate cat am lucrat impreuna cat in 10. Era primul meu job cu carte de munca, munceam intr-o banca si aveam termene limita si responsabilitati mult peste ce eram eu pregatita abia iesita din facultate si dupa o viata comoda, mondena deseori sclipitoare. Ma buseste rasul cand imi aduc aminte cate tampenii am facut in primele luni si de fiecare data venea razand la mine si ma dojenea apoi ma lua la ea in birou si ma invata. Stia exact ca eram avida sa invat dar si repezita si distrata ca orice femeie de 22 de ani. Nu mi-a fost frica niciodata de ea, insa o respectam enorm mi-era groaza sa o dezamagesc si inca de atunci mi-am dat seama ce noroc am avut sa intalnesc asa un om, la primul meu loc de munca. Si acum tin legatura cu ea, e minunata.

Tot in acelasi loc mai aveam un sef, care era sefu’ al mare, un barbat, foarte experimentat si el. Cand l-am cunoscut la interviu parea un DOMN. De la el n-am invatat nimic, nimic bun. Am invatat insa ca o pustioaica de 22 de ani e tinta perfecta pentru un sef sarit bine de 50 de ani care are chef de prospaturi. Da, ME TOO ! Cu toate presiunile n-am cedat, sincer am fost educata in asa fel incat sa nu consider ca vreun loc de munca pe lumea asta merita sa cedezi, insa a fost o experienta ingrozitoare. Nu vreau sa dezvolt mai mult prin ce stari am trecut si cat m-a afectat emotional. Da, un sef d’asta de scarbeste infinit, PUNCT.
Cu multa diplomatie l-am evitat, l-am refuzat si ca prin minune s-a potolit cand a aflat ca incepusem sa ma intalnesc cu un coleg, baiat de varsta mea, absolut intamplator fiul unui om puternic in bransa in care lucram. Da, multi barbati sunt porci, multi sunt libidinosi si din pacate aproape oricare femeie ii poate intalni in viata.

Urmatorul sef a venit cu schimbarea serviciului. Tot un barbat sarit de 50 de ani, care angajase zeci de tineri printre care si eu si ne-a crescut. Ne-a muncit pe branci dar o faceam cu drag. Stateam seara la el in birou cativa dintre noi dupa cate zece ore de munca si ii ascultam povestile, ne fascina si invatam despre viata in ficare zi. Cand greseam ne facea cu ou si cu otet dar ne si apara, lua totul asupra lui si se lupta pentru noi.

Tot in perioada asta am avut si sefe femei, ce dezamagiri ! Sa va spun pe scurt ce “modele” erau: pai am avut parte de fata batrana, care se chinuia sa tina cu dintii de functie inainte sa iasa la pensie, complet frustrata, se zbatea sa tina pasul cu tehnologia si facea crize de plans cand angajatii tineri din subordinea ei faceau treaba buna si uneori mai erau si laudati. Apoi am avut sefa de tip Bimbo expirata. Femeie de muult trecuta de prima tinerete, amanta unui nene influent de 70 de ani. Proasta de bubuia dar smechera, avea scoala vietii, zgomotoasa, decoltata pana la genunchi, parfumata de ne cadea ficatul pe jos zi de zi, incompetenta crasa.

Dupa ce am scapat de astea doua am dat de cea mai mare calamitate. Tot femeie, foarte tanara, initial parea inteligenta, se credea buricul pamantului, the absolut BITCH, aia careia ii place sa fie linsa la cur de sclavi obedienti si ii calca in picioare si pe sclavi si pe aia care au tupeu sa nu fie de acord cu ea sau pur si simplu nu ii plac ei din diverse motive. Mie mi-a spus intr-un moment de sinceritate ca nu ma place pentru ca sunt prietena cu o alta colega cu care era ea la cutite. Nu o interesau prea mult rezultatele ci doar imaginea ei, scaunul pe care statea fara sa il merite, isi baga angajatii la inaintare fara nici o ezitare. It’s the bullying kind of woman, the worse kind of boss. Cea mai mare placere a ei e sa hartuiasca, sa calce in picioare, intr-un final cred ca e singura senzatie care o misca in vreun fel, singura ei placere. A fost sefa mea 3 ani, m-a facut sa urasc ceea ce faceam desi era un domeniu excelent, m-a amenintat de nenumarate ori, mi-a dat evaluari proaste, nu sunt genul de victima dar m-a ingenunchiat complet. Am facut depresie si intr-un final am plecat, am renuntat de scarba.

Ultimii 3 sefi au fost barbati. Straini, aici un Suedia. Un neamt, un filipinez si un suedez. Sefi buni, competenti, toti au cariere impresionante, recunoscuti in toata lumea. Caractere diferite, fiecare in parte, profesionisti desavarsiti, oameni siguri pe ei si relaxati, foarte corecti. Nu te discrimineaza in nici un fel. Iti apreciaza efortul si nu iau nimic for granted. Nici unul dintre ei nu concepe sa isi streseze angajatii. Vor rezultate si te sprijina sa le produci. Nu e totul numai lapte si miere nici in Suedia dar diferentele sunt imense. Se rade mult, se iese la after work si ne ducem cu placere la birou.

Nu vreau sa fiu sefa nici acum, in mod sigur n-am sa vreau vreodata, nu vreau prea multa bataie de cap. Daca lucrez intr-un mediu bun muncesc excelent. Imi place sa plec la program, sa inchid usa biroului si sa imi traiesc viata. Sunt atatea de facut si atat de putin timp.

Sunt curioasa cum va vedeti voi sefii ? Cum iesiti din situatiile tampite de la birou ?

 

40

Tocmai am implinit 40 de ani. I hate this!

Asta cu varsta e doar un numar e bullshit ! E ceva in care pare ca reusesc sa creada cei care isi fura caciula singuri.

Desigur varsta vine si cu ceva avantaje. Experienta, siguranta de sine, d’astea.

Dimineata vorbeam cu prietena mea Oana care imi spunea ca stiintific e demonstrat ca devenim mai fericiti pe masura ce inaintam in varsta. Nu prea ne mai pasa de partea negativa din viata atat de mult. Asa e, am constatat ca nu prea ma mai sinchisesc de toate rahaturile care altadata imi dadeau batai de cap.

Oricum o dai insa, la 40 nu te mai simti nici ca la 35 macar. Eu am incetinit ritmul mult de tot. Cine ma cunoaste de mult stie ca eram ca o sageata. Nu mai sunt. Ard si acum, dar la foc mocnit.

La 20 sau 30 nici nu aveam atatea in carca iar toti cei dragi mie erau in viata si asta conta enorm. Poate pentru altii e diferit, daca da, Bravo lor!

Lara la cei 3 ani si 11 luni ai ei a scris ieri prima data MAMA pe o foaie pe care mi-a facut-o cadou de ziua mea, sotu’ mama si prietenii mei atat de dragi m-au coplesit cu iubirea lor.

Tot ieri, pe seara, am avut o surpriza extraordinara. Am vorbit cu o prietena veche, ne stim de cand aveam 4 ani. In timp ce depanam amintiri am simtit cum un curent puternic m-a scuturat ! I-am spus si ei, sa se bucure: dupa 36 de ani de prietenie din care vreo 20 la distanta mi-a tresaltat sufletul de fericire cand i-am auzit VOCEA. VOCEA  a ramas aceeasi. Poate ne schimbam, trecem prin drame, facem riduri, incepem sa avem par alb etc., dar ne bucuram unii de atii tot ca niste copii. Asta e fericire in stare pura, indiferent cati ani implinesti!

Deci, FUCK YOU 40’s. Am sa alerg in continuare dupa soare!

 

8

Cea mai frumoasa iubire !

Dorul de cei pe care i-ai iubit cu tot sufletul si i-ai pierdut nu trece niciodata.
Anul asta in luna august se implinesc 7 ani de cand mi-am pierdut sufletul pereche, Bunica mea.

Nu, nu m-am obisnuit inca cu ideea ca nu o mai am, aproape in fiecare zi imi vine sa o sun si realizez ca n-am cum.
O visez mereu si discut cu ea, uneori ma critica alteori ma invata ce sa fac, mereu ma ia in brate. In somn nimic nu s-a schimbat, prezenta ei e atat de puternica, o am langa mine si totul e ca inainte. Uneori daca ma trezesc brusc si mi se intrerupe visul, ma supar pentru ca imi doresc sa vad finalul de fiecare data.

Inca o simt langa mine si cand nu dorm, am mirosul ei minunat inca in nari.
Cand mi-e rau imi aduc aminte cum ma facea sa fiu mai bine, cu o mangaiere sau un ceai de sunatoare. Cand sunt fericita ma gandesc cat s-ar fi bucurat daca era langa mine.

Socul cel mai mare din viata mea de pana acum a fost plecarea ei de langa noi. O vreme nu am stiut cum ma voi descurca fara ea. Treptat am invatat sa merg inainte, sa traiesc fara prezenta ei fizica langa mine.

Cand am pierdut-o pe ea am primit totusi ceva in schimb. O alta iubire, un alt sprijin. De multe ori ma gandesc ca poate asa trebuie sa fie in viata, abia dupa ce pierzi ce ai mai pretios mai ai dreptul din nou la o alta doza de magie, o noua minune care te ajuta sa traiesti in continuare.

Din iubirea pe care am primit-o in schimbul pierderii ei s-a nascut un pui de om alb ca laptele, cu ochi albastri (ca ea), o fetita blonda, vesela si desteapta care nu inceteaza sa ma faca fericita in fiecare zi.

Imi pare rau ca nu a vazut-o. Poate chiar ea mi-a trimis-o ca sa imi aline cumva dorul.

Bunica mea buna, traiesc cu dorul de tine zi de zi. Refuz sa cred ca nu ma veghezi de acolo, de undeva. Esti parte din sufletul meu si n-am incetat nici o secunda sa TE IUBESC !

 

FullSizeRender

FullSizeRender1

FullSizeRender3

 

The hungry heart

Daca m-ar pune cineva sa ma descriu rapid as putea spune ca sunt un om care cauta iubire. Nu pot sa traiesc fara. De cand pot sa imi aduc aminte am iubit. Nu fac prea multe lucruri fara pasiune sau cu jumatati de masura. Sunt atat de incapatanata incat daca nu imi place ceva, cu orice risc, nu pot sa merg mai departe.
Cu toate greutatile si esecurile prin care am trecut, n-am renuntat, cum sa existi fara iubire ? De cate feluri e iubirea ? N-am gasit inca un raspuns, mereu gasesc alte valente, parcurg etape noi. Cu cat trec anii cu atat e mai mare foamea asta in inima mea.

Niciodata nu mi-a fost frica sa arat ca iubesc. Nu pot sa traiesc pe principiul ala stupid ca daca imi arat sentimentele am sa pierd sau nu voi putea sa primesc inapoi aceleasi sentimente.
Dragostea nu se supune legilor sau conventiilor sociale. Cateodata doare si de multe ori te face sa plutesti.
Conditionarile omoara sentimentele si respingerea la fel.

Poti sa iubesti o secunda, o zi sau o viata. Persoane, senzatii, gesturi, soarele, muzica, intamplari banale, etc. toate participa la minunea asta.
Cu cat trece timpul si acumulezi amintiri cu atat te bucuri mai mult de iubirea din fiinta ta.
Cand eram mai tanara devoram iubirile fara pic de rabdare, intre timp am devenit mai cumpatata si mai constienta, savurez orice clipa.

Am sa incerc sa o fac sa inteleaga si pe Lara cat e de importanta iubirea, sa o cultive si sa o pretuiasca. Daca va putea o sa fie fericita.
Primeste multa iubire de la noi si deja stie sa dea inapoi. E uimitor cum un copil atat de mic isi manifesta sentimentele cu atata intensitate. E amuzat sa vezi cat de diferit ne arata dragostea, de la caz la caz. Pe sotu’ il iubeste cumva, pe mine altfel iar bunica-sa e situata in centrul existentei ei. Nu mai zic de iubirea dintre ea si Minnie, blanoasa familiei.

Inceputul e bun, iubirea e aici si creste zi de zi intre noi toti 🙂