La 37 de ani, intr-o tara straina, cand imi plimb copilul ore intregi pe afara, am mult timp sa ma gandesc la diverse.
Ma uit inapoi la viata mea intre 20 si 30 si ceva de ani si fac o constatare ingrijoratoare. Mai mult de jumatate din acest interval am fost furioasa. Aproape devenise un mod de viata. Cred ca societatea romaneasca a zilelor noastre te impinge spre o lupta permanenta, surda, in care iti toci nervii si iti irosesti anii. Incepand cu sistemul de invatamant, continuand cu lupta de a pune mana pe un job bun dupa ti-ai tocit creierii prin scoli. Primeaza pilele, relatiile si cunostintele 🙁 Daca nu le ai, esti PA !
Apoi te lupti cu birocratia, in viata de zi cu zi. De la plata unei simple facturi si pana la incheierea vreunui contract cu aproape orice provider de servicii te lovesti de tot felul de tampiti.
Nascuta si crescuta in Bucuresti am constatat cu mare tristete ca orasul meu este un magnet pentru toti oportunistii, taranii si nesimtitii de pretutindeni care vin sa faca “cariera la Bucuresti” . Evident ca am si prieteni care au venit in capitala si au sfintit locul dar din pacate numarul lor e foarte mic si in continua scadere.
Cat am fost acasa m-am descurcat, am inotat contra curentului cat m-au tinut puterile, dar am obosit. What a waste !!!! Bine ca nu mi-am dat seama prea tarziu. Neuronii mei pierduti saracii, clipele pierdute, in care in loc sa fiu linistita si sa ma bucur de viata, mi-am tocat energia cu tot felul de situatii !
De unde pana unde subiectul asta ? Saptamanile trecute vorbeam on line, cu o prietena din copilarie, despre blog si imi spunea ca povestile mele sunt prea zen. Pe bune ? Adica daca nu scriu despre frustrari, amaraciune si probleme sunt o lectura prea soft pentru multa lume ?!? Fie, prefer asa ! Oricum in materie de lectura “dramatica” si probleme existentiale colcaie internetul … Feel free to move on !

Eu ma recuperez, si nu va imaginati ce bine e 🙂 Cel mai mare castig al acestei plecari este serenitatea pe care am castigat-o atat de natural. Asa trebuie sa fie viata de fapt, cel putin pentru mine. Pentru voi ?