Nici nu ma maritasem bine si au inceput intrebarile despre copil ! Unii te intreaba direct ”Cand va apucati de facut copii ?”, altii mai adauga si ceva in plus: ”Nu faceti si voi mama un copil sa aiba cine sa va dea o cana cu apa la batranete ?” WRONG QUESTION !!! So fuckin’ wrong !
Nu stiu de unde naiba vine mentalitatea asta arhaica ? Faci copii ca sa te asiguri ca la batranete o sa poti sa cazi pe capul lor, ca deh, dupa ce i-ai facut si i-ai crescut altceva nu mai e de facut decat sa le cazi pleasca pe cap si sa astepti cana aia cu apa, zi de zi !!!
Sa vedeti ce priviri am atras cand am inceput sa le spun ca scopul meu in viata, viata de dupa copii, adica viata aia care incepe dupa ce pleaca ei de acasa si isi fac drumul lor, nu e ala sa stau sa imi plang de mila, ci sa calatoresc, sa citesc, sa imi fac toate placerile mele de om ajuns la varsta a 3 a. N-am nascut-o pe Lara pentru mine ci pentru ea, ea e cea care de acum incolo o sa fie pe locul intai si va asigur ca nu o sa imi schimb parerea asta pe masura ce imbatranesc.
Si inainte sa spuna careva ce gresit gandesc, va rog sa va imaginati, macar pentru o clipa, viata de familie cu o soacra curioasa si cicalitoare instalata pe cap ! Pentru ca evident ca nu e vorba numai de parintii proprii ci si de cei ai jumatatii tale !
In mod sigur exista si exceptii, familii care considera (de comun acord!!) ca le e mai bine daca isi tin parintii cu ei in aceeasi casa, din diferite motive. Eu nu despre categoria asta scriu aici ci despre mentalitatea invechita si ridicola cum ca suntem obligati sa fim cumva ombilical legati de parinti, o vesnicie, chiar daca poate asta inseamna de cele mai multe ori deteriorarea dramatic a vietii personale.
Credeti-ma ca scriu aici in cunostinta de cauza, am avut in familie asa ceva. O mama, care a avut 3 copii si care l-a ales pe unul din ei, un baiat, sa ii duca oala pana cand a murit, pe la vreo 90 de ani cand el deja avea vreo 63! L-a lucrat psihic toata viata in asa fel incat n-a putut sa isi gaseasca pereche, deh mama era piua intai 🙁 .  A murit singur, deprimat si neigrijit, era un inadaptat depresiv care s-a trezit la varsta senectutii ca nu mai are ce sa faca cu viata lui dupa ce mamitzica s-a dus …
Eu am sa imi ajut parintii si socrii financiar cat de mult am sa pot si am sa am grija sa nu le lipseasca nimic toata viata. Cum o sa gandeasca copilul meu …om vedea, dar in mod sigur ii las scris ca daca ma dilesc la cap 🙂 si nu ma mai descurc singura sa ma bage frumos la un azil ”all inclusive” si sa isi vada linistita de viata ei. Viata e scurta si poate sa fie uneori si grea, meritam sa ne-o facem cat mai buna posibil 😉
P.S. Nu va panicati, mama sta la noi doar temporar , la rugamintea amandurora 🙂