Nu, nu mi-am dorit niciodata sa fiu Sef. Functia de conducere in sine n-a reprezentat un vis pentru mine. Cred ca pentru multi pare ciudat. Am incercat sa imi fac mereu jobul bine chiar daca de multe ori s-a intamplat sa nu imi placa prea tare. Am avut si momente in cariera mea in care chiar am simtit ca sunt omul potrivit la locul potrivit, m-am simtit utila, am ajutat mult si fara sa fac din asta o moneda de schimb, daca as fi gandit asa probabil ca stricam tot, pentru mine mai ales. Nu sunt workaholica, daca as putea as vrea sa muncesc 20 de ore pe saptamana maxim, momentan nu imi permit.

In 18 ani de cand muncesc am avut parte de tot soiul de sefi. Despre ei vreau sa scriu acum. Mi-am facut recent un bilant in minte si m-am gandit implicit si la ce te face productiv, la ce te face sa nu te duci in scarba la serviciu si printre toti factorii am realizat cat de importanti au fost sefii mei.

Sefii pot sa fie de 2 categorii principale femei sau barbati. Apoi sunt aia buni si aia rai.
Cand ma refer la sefu’bun nu ma refer doar la atitudinea lui fata de angajati ci si la etica profesionala, nivelul de inteligenta si de educatie, la bunul simt, felul in care te poate motiva chiar prin felul in care lucreaza el insusi si felul in care interactioneaza la randul lui cu sefii lui. Un sef bun e inovativ, deschis, are umor si e de multe ori dur. Duritatea asta so called tough love si e buna si ea la ceva, credeti-ma pe cuvant.

Acum desi o sa-mi sara feministele in cap si mai ales alea de sunt sefe trebuie sa va spun ca in statistica mea au iesit castigatori detasat sefii barbati. Am avut mai multi sefi buni barbati decat femei. Nu dati cu oua doamnelor, asta e adevarul si credeti-ma mi-ar fi placut sa fie invers, (am incercat sa aflu de ce dar e prea lunga teoria si nu asta vreau sa spun acum).
De fapt am avut doar o sefa cu adevarat buna din toate punctele de vedere, intamplator si prima. Cu restul am avut de furca si dupa cum ma stiu multi, am luptat cu indarjire.

Prima mea sefa avea multa experienta, muncea pe rupte, venea prima si pleca ultima si m-a invatat intr-un an jumatate cat am lucrat impreuna cat in 10. Era primul meu job cu carte de munca, munceam intr-o banca si aveam termene limita si responsabilitati mult peste ce eram eu pregatita abia iesita din facultate si dupa o viata comoda, mondena deseori sclipitoare. Ma buseste rasul cand imi aduc aminte cate tampenii am facut in primele luni si de fiecare data venea razand la mine si ma dojenea apoi ma lua la ea in birou si ma invata. Stia exact ca eram avida sa invat dar si repezita si distrata ca orice femeie de 22 de ani. Nu mi-a fost frica niciodata de ea, insa o respectam enorm mi-era groaza sa o dezamagesc si inca de atunci mi-am dat seama ce noroc am avut sa intalnesc asa un om, la primul meu loc de munca. Si acum tin legatura cu ea, e minunata.

Tot in acelasi loc mai aveam un sef, care era sefu’ al mare, un barbat, foarte experimentat si el. Cand l-am cunoscut la interviu parea un DOMN. De la el n-am invatat nimic, nimic bun. Am invatat insa ca o pustioaica de 22 de ani e tinta perfecta pentru un sef sarit bine de 50 de ani care are chef de prospaturi. Da, ME TOO ! Cu toate presiunile n-am cedat, sincer am fost educata in asa fel incat sa nu consider ca vreun loc de munca pe lumea asta merita sa cedezi, insa a fost o experienta ingrozitoare. Nu vreau sa dezvolt mai mult prin ce stari am trecut si cat m-a afectat emotional. Da, un sef d’asta de scarbeste infinit, PUNCT.
Cu multa diplomatie l-am evitat, l-am refuzat si ca prin minune s-a potolit cand a aflat ca incepusem sa ma intalnesc cu un coleg, baiat de varsta mea, absolut intamplator fiul unui om puternic in bransa in care lucram. Da, multi barbati sunt porci, multi sunt libidinosi si din pacate aproape oricare femeie ii poate intalni in viata.

Urmatorul sef a venit cu schimbarea serviciului. Tot un barbat sarit de 50 de ani, care angajase zeci de tineri printre care si eu si ne-a crescut. Ne-a muncit pe branci dar o faceam cu drag. Stateam seara la el in birou cativa dintre noi dupa cate zece ore de munca si ii ascultam povestile, ne fascina si invatam despre viata in ficare zi. Cand greseam ne facea cu ou si cu otet dar ne si apara, lua totul asupra lui si se lupta pentru noi.

Tot in perioada asta am avut si sefe femei, ce dezamagiri ! Sa va spun pe scurt ce “modele” erau: pai am avut parte de fata batrana, care se chinuia sa tina cu dintii de functie inainte sa iasa la pensie, complet frustrata, se zbatea sa tina pasul cu tehnologia si facea crize de plans cand angajatii tineri din subordinea ei faceau treaba buna si uneori mai erau si laudati. Apoi am avut sefa de tip Bimbo expirata. Femeie de muult trecuta de prima tinerete, amanta unui nene influent de 70 de ani. Proasta de bubuia dar smechera, avea scoala vietii, zgomotoasa, decoltata pana la genunchi, parfumata de ne cadea ficatul pe jos zi de zi, incompetenta crasa.

Dupa ce am scapat de astea doua am dat de cea mai mare calamitate. Tot femeie, foarte tanara, initial parea inteligenta, se credea buricul pamantului, the absolut BITCH, aia careia ii place sa fie linsa la cur de sclavi obedienti si ii calca in picioare si pe sclavi si pe aia care au tupeu sa nu fie de acord cu ea sau pur si simplu nu ii plac ei din diverse motive. Mie mi-a spus intr-un moment de sinceritate ca nu ma place pentru ca sunt prietena cu o alta colega cu care era ea la cutite. Nu o interesau prea mult rezultatele ci doar imaginea ei, scaunul pe care statea fara sa il merite, isi baga angajatii la inaintare fara nici o ezitare. It’s the bullying kind of woman, the worse kind of boss. Cea mai mare placere a ei e sa hartuiasca, sa calce in picioare, intr-un final cred ca e singura senzatie care o misca in vreun fel, singura ei placere. A fost sefa mea 3 ani, m-a facut sa urasc ceea ce faceam desi era un domeniu excelent, m-a amenintat de nenumarate ori, mi-a dat evaluari proaste, nu sunt genul de victima dar m-a ingenunchiat complet. Am facut depresie si intr-un final am plecat, am renuntat de scarba.

Ultimii 3 sefi au fost barbati. Straini, aici un Suedia. Un neamt, un filipinez si un suedez. Sefi buni, competenti, toti au cariere impresionante, recunoscuti in toata lumea. Caractere diferite, fiecare in parte, profesionisti desavarsiti, oameni siguri pe ei si relaxati, foarte corecti. Nu te discrimineaza in nici un fel. Iti apreciaza efortul si nu iau nimic for granted. Nici unul dintre ei nu concepe sa isi streseze angajatii. Vor rezultate si te sprijina sa le produci. Nu e totul numai lapte si miere nici in Suedia dar diferentele sunt imense. Se rade mult, se iese la after work si ne ducem cu placere la birou.

Nu vreau sa fiu sefa nici acum, in mod sigur n-am sa vreau vreodata, nu vreau prea multa bataie de cap. Daca lucrez intr-un mediu bun muncesc excelent. Imi place sa plec la program, sa inchid usa biroului si sa imi traiesc viata. Sunt atatea de facut si atat de putin timp.

Sunt curioasa cum va vedeti voi sefii ? Cum iesiti din situatiile tampite de la birou ?