Monthly Archives: April 2018

Bucuresti

Posted on by

M-am nascut in Bucuresti. La fel si parintii si bunicii mei. Adica sunt bucuresteanca si iubesc mult orasul in care m-am nascut.

Cand eram copil imi petreceam verile la bunica materna care locuia langa Parcul IOR. Ii invidiam pe colegii mei care aveau bunici la tara. Eu am crescut pe asfalt si in parc, in IOR. Prin adolescenta mi-am dat seama ca nu-i nici o mare scofala sa nu te duci la tara cat e vara de lunga si sa pierzi tot ce iti ofera o capitala.

 

 

Inainte de 89 Bucurestiul era un altfel de oras, am avut mare noroc sa ma nasc si sa cresc in el. Era curat, cu masini putine, multe parcuri si spatii verzi. Inainte sa il apuce mania pe Ceausescu sa darame tot ce era mai frumos in Bucuresti orasul era cu adevarat european. Vile cochete si curti mari, strazi pietruite si linistite se intindeau prin tot orasul. Bucurestenii au fost mereu oameni care s-au respectat. Se manca la restaurant des, mergeam la teatru si la opera, duminica cand era frumos ne plimbam prin Herastrau, luam pranzul in centru si apoi mancam profiterol la Cofetaria Bucuresti. Femeile din Bucuresti se duceau cel putin o data pe saptamana la coafor, erau foarte cochete si mereu aranjate. Cel mai mare centru universitar era la Bucuresti la fel si cele mai bune biblioteci si muzee.

 

 

 

Faceam multe petreceri in familie si cu prietenii alor mei, se facea trafic de casete video. Nu ne-a lipsit niciodata mancarea buna, n-am vazut in viata mea salam cu soia cum sa vaita atatia.  Bucurestiul avea viata mondena si cluburi de noapte. Existau locuri unde puteai sa faci dansuri si orice sport iti doreai. Mergeam la expozitii de arta si la la tot felul de vernisaje.

Primavara era cel mai frumos in Bucuresti. Pomii infloriti,  aer curat, ma jucam multe ore afara cu prietenii mei si faceam coronite de flori cu ce culegeam din parc.

Cand Ceusescu s-a apucat de daramat si a construit monstruozitatea aia numita acum Palatul Parlamentului si toate blocurile din fata lui a mutilat orasul definitiv. A demolat cele mai frumoase cartiere, zeci de biserici si spitale ca sa faca un oras plin de blocuri in care sa incapa cat mai multi oameni.

Dupa 89 orasul a fost invadat. Inainte de asta nu oricine putea sa se mute la Bucuresti. Au venit si multi oameni ok dar si multi care nu aveau ce cauta. Au sufocat Bucurestiul de gunoaie, de masini, de tarabe au venit plini de tupeu si cu multa nesimtire. Unii mai au si tupeu sa zica ca e un oras oribil, ii invit sa se duca rapid de unde au venit, n-avem nevoie de ei. Nu cred ca o sa mai apuc sa vad orasul meu frumos asa cum a fost candva.

 

 

Macar mi-au ramas amintirile si mai sunt cateva cartiere care au reusit sa pastreze parfumul de alta data. Cand vin acasa ma plimb pe acolo. Nu ratez nici parcul copilariei mele, acum e total diferit dar daca inchid ochii imi aduc aminte fiecare alee, fiecare loc de joaca, fiecare leagan si tobogan, ascunzatorile, locurile pentru derdelus, sutele de corcoduse si caise verzi pe care le am mancat direct din pom, iernile in care lacul era inghetat bocna si patinam toata ziua pe el fara sa simtim frigul.

Iubesc in continuare Bucurestiul, e orasul meu, eu inca mai reusesc sa ii vad partile frumoase si sa ma mandresc ca acolo m-am nascut. LOVE BUCHAREST, FOREVER ! Bucurestenii stiu de ce !

 

 

The Boss

Posted on by

Nu, nu mi-am dorit niciodata sa fiu Sef. Functia de conducere in sine n-a reprezentat un vis pentru mine. Cred ca pentru multi pare ciudat. Am incercat sa imi fac mereu jobul bine chiar daca de multe ori s-a intamplat sa nu imi placa prea tare. Am avut si momente in cariera mea in care chiar am simtit ca sunt omul potrivit la locul potrivit, m-am simtit utila, am ajutat mult si fara sa fac din asta o moneda de schimb, daca as fi gandit asa probabil ca stricam tot, pentru mine mai ales. Nu sunt workaholica, daca as putea as vrea sa muncesc 20 de ore pe saptamana maxim, momentan nu imi permit.

In 18 ani de cand muncesc am avut parte de tot soiul de sefi. Despre ei vreau sa scriu acum. Mi-am facut recent un bilant in minte si m-am gandit implicit si la ce te face productiv, la ce te face sa nu te duci in scarba la serviciu si printre toti factorii am realizat cat de importanti au fost sefii mei.

Sefii pot sa fie de 2 categorii principale femei sau barbati. Apoi sunt aia buni si aia rai.
Cand ma refer la sefu’bun nu ma refer doar la atitudinea lui fata de angajati ci si la etica profesionala, nivelul de inteligenta si de educatie, la bunul simt, felul in care te poate motiva chiar prin felul in care lucreaza el insusi si felul in care interactioneaza la randul lui cu sefii lui. Un sef bun e inovativ, deschis, are umor si e de multe ori dur. Duritatea asta so called tough love si e buna si ea la ceva, credeti-ma pe cuvant.

Acum desi o sa-mi sara feministele in cap si mai ales alea de sunt sefe trebuie sa va spun ca in statistica mea au iesit castigatori detasat sefii barbati. Am avut mai multi sefi buni barbati decat femei. Nu dati cu oua doamnelor, asta e adevarul si credeti-ma mi-ar fi placut sa fie invers, (am incercat sa aflu de ce dar e prea lunga teoria si nu asta vreau sa spun acum).
De fapt am avut doar o sefa cu adevarat buna din toate punctele de vedere, intamplator si prima. Cu restul am avut de furca si dupa cum ma stiu multi, am luptat cu indarjire.

Prima mea sefa avea multa experienta, muncea pe rupte, venea prima si pleca ultima si m-a invatat intr-un an jumatate cat am lucrat impreuna cat in 10. Era primul meu job cu carte de munca, munceam intr-o banca si aveam termene limita si responsabilitati mult peste ce eram eu pregatita abia iesita din facultate si dupa o viata comoda, mondena deseori sclipitoare. Ma buseste rasul cand imi aduc aminte cate tampenii am facut in primele luni si de fiecare data venea razand la mine si ma dojenea apoi ma lua la ea in birou si ma invata. Stia exact ca eram avida sa invat dar si repezita si distrata ca orice femeie de 22 de ani. Nu mi-a fost frica niciodata de ea, insa o respectam enorm mi-era groaza sa o dezamagesc si inca de atunci mi-am dat seama ce noroc am avut sa intalnesc asa un om, la primul meu loc de munca. Si acum tin legatura cu ea, e minunata.

Tot in acelasi loc mai aveam un sef, care era sefu’ al mare, un barbat, foarte experimentat si el. Cand l-am cunoscut la interviu parea un DOMN. De la el n-am invatat nimic, nimic bun. Am invatat insa ca o pustioaica de 22 de ani e tinta perfecta pentru un sef sarit bine de 50 de ani care are chef de prospaturi. Da, ME TOO ! Cu toate presiunile n-am cedat, sincer am fost educata in asa fel incat sa nu consider ca vreun loc de munca pe lumea asta merita sa cedezi, insa a fost o experienta ingrozitoare. Nu vreau sa dezvolt mai mult prin ce stari am trecut si cat m-a afectat emotional. Da, un sef d’asta de scarbeste infinit, PUNCT.
Cu multa diplomatie l-am evitat, l-am refuzat si ca prin minune s-a potolit cand a aflat ca incepusem sa ma intalnesc cu un coleg, baiat de varsta mea, absolut intamplator fiul unui om puternic in bransa in care lucram. Da, multi barbati sunt porci, multi sunt libidinosi si din pacate aproape oricare femeie ii poate intalni in viata.

Urmatorul sef a venit cu schimbarea serviciului. Tot un barbat sarit de 50 de ani, care angajase zeci de tineri printre care si eu si ne-a crescut. Ne-a muncit pe branci dar o faceam cu drag. Stateam seara la el in birou cativa dintre noi dupa cate zece ore de munca si ii ascultam povestile, ne fascina si invatam despre viata in ficare zi. Cand greseam ne facea cu ou si cu otet dar ne si apara, lua totul asupra lui si se lupta pentru noi.

Tot in perioada asta am avut si sefe femei, ce dezamagiri ! Sa va spun pe scurt ce “modele” erau: pai am avut parte de fata batrana, care se chinuia sa tina cu dintii de functie inainte sa iasa la pensie, complet frustrata, se zbatea sa tina pasul cu tehnologia si facea crize de plans cand angajatii tineri din subordinea ei faceau treaba buna si uneori mai erau si laudati. Apoi am avut sefa de tip Bimbo expirata. Femeie de muult trecuta de prima tinerete, amanta unui nene influent de 70 de ani. Proasta de bubuia dar smechera, avea scoala vietii, zgomotoasa, decoltata pana la genunchi, parfumata de ne cadea ficatul pe jos zi de zi, incompetenta crasa.

Dupa ce am scapat de astea doua am dat de cea mai mare calamitate. Tot femeie, foarte tanara, initial parea inteligenta, se credea buricul pamantului, the absolut BITCH, aia careia ii place sa fie linsa la cur de sclavi obedienti si ii calca in picioare si pe sclavi si pe aia care au tupeu sa nu fie de acord cu ea sau pur si simplu nu ii plac ei din diverse motive. Mie mi-a spus intr-un moment de sinceritate ca nu ma place pentru ca sunt prietena cu o alta colega cu care era ea la cutite. Nu o interesau prea mult rezultatele ci doar imaginea ei, scaunul pe care statea fara sa il merite, isi baga angajatii la inaintare fara nici o ezitare. It’s the bullying kind of woman, the worse kind of boss. Cea mai mare placere a ei e sa hartuiasca, sa calce in picioare, intr-un final cred ca e singura senzatie care o misca in vreun fel, singura ei placere. A fost sefa mea 3 ani, m-a facut sa urasc ceea ce faceam desi era un domeniu excelent, m-a amenintat de nenumarate ori, mi-a dat evaluari proaste, nu sunt genul de victima dar m-a ingenunchiat complet. Am facut depresie si intr-un final am plecat, am renuntat de scarba.

Ultimii 3 sefi au fost barbati. Straini, aici un Suedia. Un neamt, un filipinez si un suedez. Sefi buni, competenti, toti au cariere impresionante, recunoscuti in toata lumea. Caractere diferite, fiecare in parte, profesionisti desavarsiti, oameni siguri pe ei si relaxati, foarte corecti. Nu te discrimineaza in nici un fel. Iti apreciaza efortul si nu iau nimic for granted. Nici unul dintre ei nu concepe sa isi streseze angajatii. Vor rezultate si te sprijina sa le produci. Nu e totul numai lapte si miere nici in Suedia dar diferentele sunt imense. Se rade mult, se iese la after work si ne ducem cu placere la birou.

Nu vreau sa fiu sefa nici acum, in mod sigur n-am sa vreau vreodata, nu vreau prea multa bataie de cap. Daca lucrez intr-un mediu bun muncesc excelent. Imi place sa plec la program, sa inchid usa biroului si sa imi traiesc viata. Sunt atatea de facut si atat de putin timp.

Sunt curioasa cum va vedeti voi sefii ? Cum iesiti din situatiile tampite de la birou ?