Inchid ochii, trag aer in piept, sunt in aeroportul din Copenhaga cu un bebelus de 9 luni in brate, un caine mic intr-o cusca de plastic, un carut si o geanta plina de scutece, biberoane si sperante….
La capatul a 3 ore de zbor de la Bucuresti timp in care copilul a plans, cainele a urlat ca lupul in cusca si eu am fost in pragul nebuniei, am ajuns ! Am ajuns la destinatie, sunt la 30 de minute de Suedia, noua noastra casa, un nou inceput.
Cu un nod in gat pasesc pe culoarele aeroportului care mi se par interminabile. Cand dau cu ochii de sot incep sa plang, de fericire, de epuizare, am 1000 de sentimente care ma coplesesc.
Copilul e fericit, gangureste, cainele face nr. 2 in mijlocul aeroportului. Toata lumea e safe. AM AJUNS!
Deschid ochii, au trecut 2 ani. S-au intamplat multe si bune si rele dar rezultatul pare promitator. Ne-am adaptat bine. Ne place mult aici. Copilul a crescut, merge la gradinita si in 5 luni vorbeste deja limba suedeza la fel de bine ca romana. E vesela, baietoasa, rasfatata, extrem de inteligenta si ne exploateaza la maxim.
Cainele n-a invatat nimic, incearca sa prinda iepurii din fata blocului, fara real succes (Evident!!)
2 ani si ceva au zburat de parca n-au fost. Am clipit, am respirat si s-au dus.
Aventura continua si am sa va tot povestesc 😉