June » 2014 » Cuvinte Aromate

La 37 de ani, intr-o tara straina, cand imi plimb copilul ore intregi pe afara, am mult timp sa ma gandesc la diverse.
Ma uit inapoi la viata mea intre 20 si 30 si ceva de ani si fac o constatare ingrijoratoare. Mai mult de jumatate din acest interval am fost furioasa. Aproape devenise un mod de viata. Cred ca societatea romaneasca a zilelor noastre te impinge spre o lupta permanenta, surda, in care iti toci nervii si iti irosesti anii. Incepand cu sistemul de invatamant, continuand cu lupta de a pune mana pe un job bun dupa ti-ai tocit creierii prin scoli. Primeaza pilele, relatiile si cunostintele 🙁 Daca nu le ai, esti PA !
Apoi te lupti cu birocratia, in viata de zi cu zi. De la plata unei simple facturi si pana la incheierea vreunui contract cu aproape orice provider de servicii te lovesti de tot felul de tampiti.
Nascuta si crescuta in Bucuresti am constatat cu mare tristete ca orasul meu este un magnet pentru toti oportunistii, taranii si nesimtitii de pretutindeni care vin sa faca “cariera la Bucuresti” . Evident ca am si prieteni care au venit in capitala si au sfintit locul dar din pacate numarul lor e foarte mic si in continua scadere.
Cat am fost acasa m-am descurcat, am inotat contra curentului cat m-au tinut puterile, dar am obosit. What a waste !!!! Bine ca nu mi-am dat seama prea tarziu. Neuronii mei pierduti saracii, clipele pierdute, in care in loc sa fiu linistita si sa ma bucur de viata, mi-am tocat energia cu tot felul de situatii !
De unde pana unde subiectul asta ? Saptamanile trecute vorbeam on line, cu o prietena din copilarie, despre blog si imi spunea ca povestile mele sunt prea zen. Pe bune ? Adica daca nu scriu despre frustrari, amaraciune si probleme sunt o lectura prea soft pentru multa lume ?!? Fie, prefer asa ! Oricum in materie de lectura “dramatica” si probleme existentiale colcaie internetul … Feel free to move on !

Eu ma recuperez, si nu va imaginati ce bine e 🙂 Cel mai mare castig al acestei plecari este serenitatea pe care am castigat-o atat de natural. Asa trebuie sa fie viata de fapt, cel putin pentru mine. Pentru voi ?

Am luat o pauza de la scris, fara vreun motiv important. Sau poate pentru ca a venit vara in Suedia si stam toata ziua afara si cand se face seara nu mai am putere sa imi adun gandurile si sa le scriu.
E o frumusete aici cand e cald si soare. Blocul in care stam acum e inconjurat de un parc, in care sunt multe locuri de joaca pentru copii si o padure mica. Avem in jur zeci de iepurasi de toate dimensiunile, tot felul de pasari cantatoare si 2 rate, noile prietene ale Larei si principalele tinte pentru Minnie, pinscher-ul razboinic.
Lara a descoperit nisipul, florile, iarba si alearga fara vreo directie precisa cat o tin puterile. Mama, bunica responsabila, incearca sa tina pasul si sa o invete cat mai multe lucruri.
Eu nu sunt tot timpul cu ele, alerg in diverse locuri dar abia astept sa ma joc cu piticania zambareata. Ii place sa rada, e vesela ca mine, cauta orice prilej sa ma provoace sa o gadil, sa o alerg, sa dansam si sa ne hilizim. E indragostita de taica-su, raaaau de tot. Il striga non stop si se arunca la el in brate. Dimineata se duce la el si il cerceteaza sa vada daca a deschis ochii si fuge chiuind de bucurie cand vede ca e treaz. O mangaie pe Minnie mereu si inca se mai cearta pe jucarii si pufuleti iar pinscher-ul inca mai castiga “bataliile” 🙂 Dupa bunica e topita !

Pe 26 mai Lara a implinit un an si jumatate. Am facut fara sa vreau un mic balant si am iesit cu plus. Nu regret nimic din viata mea inainte sa o am pe ea. Nu as vrea sa schimb nimic la ea, e pur si simplu perfecta. E perfecta pentru noi, parintii ei. Cateodata ma uit cum se joaca, cum descopera lumea din jur si nu imi vine sa cred ca e a mea, ca am facut-o eu 🙂
Pana la urma fiecare etapa din viata vine cu surprizele ei. Nu imi imaginam ca fericirea poate sa aiba atatea valente.

La multi ani pui de om scump, sper sa te vad mereu asa de fericita cum esti acum !